Please use this identifier to cite or link to this item:
http://hdl.handle.net/123456789/37552| Title: | Psaltirea Prorocului şi Înpăratului David, acum întracestaşi chip tipărită în zilele Prea-înălţatului Înpărat Leopold al doilea şi cu blagoslovenia Preaosfinţitului Domnului Gherasim Adamovici Episcopul neuniţilor de lege grecească neunită al Ardealului. Sibii. În Chesaro Crăiască rumânească privileghiată a răsăritului tipografie alui Petru Bart, la anul dela facerea lumii, 7298 iară dela naşterea lui Hs 1791. |
| Keywords: | carte românească veche teologie cărți liturgice psaltire |
| Issue Date: | 1791 |
| Description: | Paginaţie: [3] f., 240 p. Greșeli de paginație: p. 225 este numerotată 233. Legătura: se mai păstrează coperta a doua, din lemn învelită în piele; cotorul din piele, din care lipsește un fragment, este dezlipit de corpul cărții; se mai păstrează urmele cheotorilor; numeroase pagini au fost restaurate fragmentar, fiind transcrise pasajele care lipseau; paginile prezintă pete de murdărie și pete de ceară; unele dintre ele sunt rupte, altora le lipsește un fragment în partea din mijloc. Observaţii: tipar negru cu alfabet chirilic, cu două dimensiuni de corp de literă; indictionul este tipărit cu negru și roșu; paginile au custode, fiind numerotate cu slovocifre; pe cop. 2r, ştampilă cu textul: „Anticariat Sibiu 1000 [lei]”. Stare de conservare precară. Ornamentație: Torsade și șiruri tipografice în zona colontitlului, ca elemente despărțitoare de texte/catisme; letrine cu corp alb pe fond negru, bogat ornamentate cu motive vegetale, încadrate în chenar; inițiale îngropate; în zona colontitlului, pe pagina din stânga este tipărit cuvântul ”Catisma”, iar cea din dreapta, numărul catismei respective, cu slovocifre. Pe verso-ul ultimei foi nenumerotate – compoziție alcătuită dintr-un chenar oval dublu, în care este tipărit textul: „MĂINILE MELE AU FĂCUT ORGANU ȘI DEGETELE MEALE AU ALCĂTUIT PSALTIREA”, care circumscrie un chenar dreptunghiular dublu, înconjurat de raze, în care este reprezentat Prorocul David; încoronat și aureolat, cântând la liră, David este înfățișat într-un ancadrament, în fața Ierusalimului, fiind flancat pe părțile laterale de motive vegetale stilizate. La p. 1 – frontispiciu reprezentând un motiv vegetal (care include vrejuri de acant, o ghirlandă de frunze de măslin, un laur plantat în ghiveci și o pasăre care ține în cioc o ramură de măslin) așezat simetric față de o vază cu flori situată median și susținută de elemente fitomorfe; p. 158: gravură înfățișându-l pe Iisus Hristos Împărat și Mare Arhiereu, încadrat într-un chenar alcătuit dintr-un motiv vegetal stilizat; sub gravură, textul: „Crucea însemnânduo mirele Proroc Moisi cu toiagul: oare cânt Marea roșie o au despărțit, trecând pre Izrailteani prin mijlocul ei, și din răutatea Egipteanilor scăpând, cu glasuri de bucurie cântând au strigat, cine e D(u)mnezeu mare ca D(u)mnezeul nostru, tu ești D(u)mnezeu carele faci minuni”. La p. 111 – la sfârșitul textului este reprezentată o coroană. La p. 159, p. 203, 227 – deasupra torsadei din zona colontitlului este reprezentată o coroană flancată de un mic ornament tipografic. La p. 184 și 224 – vinietă finală, înconjurată, pe trei laturi, de un motiv alcătuit din frunze de măslin stilizate. Vinieta este alcătuită dintr-o scoică situată central, pe care se află o vază plină de diferite flori; vaza, deasupra căreia se află vrejuri de palmetă a căror dispunere imită un baldachin, este flancată simetric de un motiv floral realizat dintr-o ramură de măslin și o floare care răsar din scoică. La p. 202 – vinietă finală tip fleuron surmontată de o coroană. La p. 226 - gravură reprezentând icoana Izvorul Tămăduirii, încadrată în chenar și surmontată de un înger; întreaga compoziție este încadrată într-un chenar alcătuit dintr-un motiv fitomorf stilizat; sub icoană, textul: „Cazi suflete al mieu, la Maica lui D(u)mnezeu, și te roagă că aceeia iaste Izvor plin de bunătăți și de milostivire, și grabnică ajutătoare, celor ce aleargă la dânsa cu credință”. La p. 238, mică gravură a Maicii Domnului cu Pruncul, inserată în text. |
| URI: | http://hdl.handle.net/123456789/37552 |
| Appears in Collections: | Bibliografie românească veche |
Files in This Item:
| File | Description | Size | Format | |
|---|---|---|---|---|
| BJA_CS_000446_BRV_0001-0264.pdf | 25.17 MB | Adobe PDF | View/Open |
Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.
